+7 (804) 555-10-58
forum@mref.info

„Este important să-i punem în aceeaşi barcă pe funcţionari şi pe antreprenori”

„Este important să-i punem în aceeaşi barcă pe funcţionari şi pe antreprenori”

În cadrul secţiunii „Iniţiative strategice în Rusia: experiență pentru Moldova”, Agenţia pentru Iniţiative Strategice din Rusia (AIS) a prezentat mai multe soluţii de sistem care, pe viitor, ar putea contribui la progresul economic al Moldovei. Printre acestea – „Ratingul naţional al stării climatului investiţional” şi „Modele-țintă pentru simplificarea procedurilor de afaceri și eliminarea barierelor administrative”. Totodată, experţii au căutat să identifice paşii iniţiali pentru Republică pentru realizarea scopurilor propuse.

Moderatorul sesiunii, vice-preşedintele Organizaţiei Obşteşti Ruse „Delovaia Rossia”, Tatiana Mineeva, a relatat despre experienţa sa de activitate în cadrul AIS imediat după constituirea acesteia. „Era foarte dificil să lansezi primele foi de parcurs şi să construieşti dialogul între mediul de afaceri şi funcţionari, dar acesta este un punct de pornire foarte important. Atunci cînd am început această activitate, Rusia era depăşită în topurile din mai multe sfere. Era, practic, imposibil să-i impui să stea două ore, într-o singură cameră, pe businessmeni şi pe funcţionari, or, de regulă, businessul nu crede că se poate de schimbat ceva, iar noi, la momentul acela, nu aveam pîrghii de influenţă asupra funcţionarilor”, a relatat Tatiana Mineeva.

Vorbitoarea a fost susţinută de managerul Departamentului Dezvoltare Climat Investiţional al OANC „Agenţia pentru Iniţiative Strategice de Promovare a Proiectelor Noi”, Vitali Hramuşin. „Este important să-i punem pe funcţionari şi pe antreprenori într-o singură barcă, totuşi, pe lîngă organizarea unui dialog între aceştia, este importantă lansarea unui sistem de evaluare. Acest lucru ar face posibilă observarea direcţiilor de dezvoltare necesare. Este nevoie ca acest sistem să fie construit în baza feedback-ului cu antreprenorii. Totodată, trebuie să studiem practicile existente nu în cele mai bune regiuni ale Republicii, ci anume experienţa internaţională. Etapa următoare o reprezintă reducerea la maximum a procedurilor pe purtători de hîrtie şi transferarea întregului proces în format electronic: este ideal ca, prin apăsarea unui singur buton, omul de afaceri să poată nu doar să depună actele necesare, ci şi să vadă care funcţionar îi monitorizează dosarul precum şi termenul acestui monitoring”, a explicat domnul Hramuşin.

Şi-a exprimat acordul cu propunerile lui Vitali Hramuşin şi preşedintele Asociaţiei Naţionale a Companiilor din domeniul TIC din Moldova, Veaceslav Cunev: „Sunt de părere că astfel de topuri reprezintă unul dintre cele mai importante momente pentru Moldova. Este necesar să facem în aşa mod încît aceste topuri nu doar să existe, ci şi să influenţeze în mod real fie asupra distribuţiei fondurilor publice, fie asupra accesului la fondurile europene”.

În cadrul sesiunii a ţinut un discurs şi vice-directorul general pentru implementarea standardului regional de asigurare cu cadre a creşterii industriale a Uniunii „Tineri profesionişti” (World Skills Russia), Alina Doskanova. Potrivit ei, una din cerinţele principale ale investitorilor, atunci cînd aceştia vin într-o anumită regiune, ţine de cadre: „cine va construi infrastructura?”, „cine va asigura, ulterior, lansarea întreprinderii?”

„Este important să ţinem minte că lumea s-a globalizat demult şi nu există pe undeva o singură economie de sine stătătoare — pieţele sînt deschise şi asta înseamnă că marfa trebuie să aibă un caracter competitiv. Acest caracter poate fi asigurat doar prin concursul unor cadre calificate. Atunci cînd am început activitatea, am constatat că nici sistemul de pregătire a cadrelor din Rusia, nici întreprinderile în principiu nu pot răspunde la întrebarea „cum arată, de exemplu, un lucrător al viitorului”, care ar trebui să fie calităţile şi competenţele sale. Atunci am înţeles că nu avem altă ieşire decît să folosim drept repere standardele internaţionale şi am optat pentru sistemul World Skills, care îşi merită valoarea pentru actualizarea standardelor sale”, a relatat Alina Doskanova. Potrivit acesteia, conform prognozelor existente, în viitor, în decursul vieţii, omul va ajunge să schimbe circa cinci profesii diferite, deci sistemul de învăţămînt urmează să fie orientat astfel ca să corespundă acestor estimări.